Elevii din străinătate în România

profpoint
  1. Elevii care au urmat cursurile într-o unitate de învăţământ din altă ţară, pot dobândi calitatea de elev în România, numai după echivalarea de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a studiilor urmate în străinătate şi după susţinerea examenelor de diferenţe, în perioada stabilită de directorul unităţii de învăţământ de stat sau particular.
  2. Elevii din învăţământul obligatoriu, prevăzuţi la alin. (1), care nu au acte de studii, vor fi evaluaţi la o unitate de învăţământ nominalizată de inspectoratul şcolar, după care se stabileşte clasa în care pot fi înscrişi, potrivit rezultatelor evaluării şi vârstei.
  3. Examenele de diferenţe şi clarificarea situaţiei şcolare au loc în cel mult 60 de zile de la data înapoierii în ţară. Până la promovarea examenelor de diferenţe, elevii menţionaţi la alin. (1) pot audia cursurile, fără a fi înscrişi în catalog.
  4. După promovarea tuturor examenelor de diferenţă, elevul este înscris în clasa pentru care a susţinut examenele.
  5. Dacă elevul nu promovează cel puţin două examene de diferenţă, acesta este evaluat pentru o clasă inferioară. Dacă elevul nu promovează un singur examen de diferenţă, se acordă o singură reexaminare. În cazul în care nu promovează nici la reexaminare, elevul este evaluat pentru o clasă inferioară.
  6. Pentru copiii care nu cunosc limba română, înscrierea în învăţământul românesc se face conform reglementărilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
  7. Copiilor lucrătorilor migranţi li se aplică prevederile legale în vigoare privind accesul la învăţământul obligatoriu din România al copiilor lucrătorilor migranţi proveniţi din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi cele ale alin. (2) din prezentul articol.
  8. Elevilor străini (cetăţeni străini de origine română, cetăţeni romani cu domiciliul în străinătate şi cetăţeni străini care nu sunt de origine română), li se aplica precizările MEdC privind şcolarizarea elevilor străini in învăţământul preuniversitar din România.

Cuvinte cheie: ,

Poți lăsa un comentariu:

(completează toate câmpurile și rezolvă corect testul anti-spam pentru a putea publica un comentariu.)