Act de identitate la schimbarea domiciliului din străinătate în România
Cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să-și schimbe domiciliul în România, se prezintă la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor pe a carui rază teritorială este situat imobilul unde își stabilesc domiciliul, unde depun Cererea pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a schimbarii domiciliului din strainatate in Romania, împreună cu următoarele documente:
- certificatul de naștere;
- certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor;
- hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, după caz;
- certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor;
- certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani;
- documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum și, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reședința;
- pașaportul românesc valabil sau expirat ori certificatul constatator privind dobândirea cetățeniei române, emis de Ministerul Justiției sau de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinatate, original și copie; în situația în care solicitantul nu poate face dovada cetățeniei române, i se elibereaza actul de identitate, numai după ce se atestă de către Direcția Generală de Pașapoarte, la cererea serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, faptul că solicitantul este cetățean român;
- actul de identitate și/sau pașaportul, eliberate de autoritățile străine;
- chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate;
- documentul cu care face dovada achitării, în condițiile legii, a taxei extrajudiciare de timbru.
- chitanța C.E.C. privind achitarea taxei pentru restabilire.
Certificatele de stare civilă prezentate de solicitant trebuie să fie emise de oficiile de stare civilă române, iar pentru hotărârile judecatoresti privind statutul civil al titularului, pronunțate în străinătate și investite cu formulă executorie, se prezintă copii traduse și legalizate.
Solicitanții a căror naștere sau căsătorie nu a fost înregistrată în registrele de stare civilă române vor solicita transcrierea certificatelor de stare civilă obținute în străinătate, atât pentru ei, cât și pentru copiii minori.
În situația în care numai unul dintre părinți își schimbă domiciliul din străinătate în România, împreună cu copiii minori, este necesar consimțământul celuilalt părinte, dat în forma autentică la notarul public, sau copia hotărârii judecătorești prin care copiii au fost incredințați părintelui care își schimbă domiciliul în România, situație în care se depune copie a hotărârii judecătorești rămasă definitivă, irevocabilă, investită cu formula executorie.
